Copilul tau este afectat de divort? – semne si simptome

Divorțul este una dintre marile cauze de stres survenite de-a lungul vieții unui om, alături de moartea unei persoane dragi sau pierderea locului de muncă. În cazul în care în familie există și copii, situația devine cu mult mai complexă și necesită o abordare atentă care să țină cont în primul rând de siguranța și binele emoțional al copilului.

Într-o familie cu copii, adulții au doua mari roluri sociale: rolul de soț/soție și rolul de mamă/tată. Indiferent de felul în care cei doi foști soți aleg să mențină legătura sau nu, rolul de mamă și tată rămân neschimbate și acest din urma rol al fiecărui adult trebuie facilitat, sprijinit și încurajat de celălalt părinte față de copil. În realitate însă lucrurile se pot petrece și altfel. Prinși în propriile emoții, adulții ajung să își dorească ștergerea partenerului din amintire și din viața lor. Uneori neintenționat, alteori intenționat, partenerii de cuplu ajung să se comporte față de copil în feluri în care îi transmit acestuia că celălalt părinte nu mai trebuie să existe pentru el și trebuie să-l uite, sau a făcut niște lucruri atât de îngrozitoare încât nu mai merită pomenit, amintit sau vizitat.

În literatura de specialitate se vorbește despre conceptul de „alienare parentală”. Alienarea parentală reprezintă rezultatul procesului de manipulare a copilului de către unul dintre părinți, prin care acesta ajunge să afișeze frică față de părintele alienat, lipsă de respect, ostilitate și discreditare a acestuia nejustificate. Există o serie de comportamente de urmărit atunci când se dorește stabilirea prezenței sau nu a alienării parentale: alianța pe care copilul o face cu unul dintre părinți (părintele alienator) și respingerea totală a celuilalt părinte (părintele alienat) fără a avea o justificare reală, acuzarea părintelui de comportamente de neglijență sau abuz, idealizarea părintele alienator și respingerea părintele alienat, lipsa de argumente sau absurditatea argumentelor aduse de copil pentru a justifica respingerea unuia dintre parinti. Ce este important de reținut aici este faptul că toate acuzele pe care copilul le aduce părintelui alienat sunt nefondate.

În momentul de față, alienarea parentală este considerată un abuz din partea părintelui alienator asupra copilului și efectele țin de: stima de sine scăzută sau dispreț față de propria persoană, lipsă de încredere în ceilalți, depresie, anxietate, o vinovăție accentuată legată de respingerea părintelui alienat, stres post – traumatic, iar pe termen lung există riscul ca acești copii, deveniți părinți la rândul lor, să devină ei înșiși alienați față de proprii copii.

În condițiile în care însă divorțul se desfășoară într-o atmosferă conciliantă, în ciuda opiniei larg răspândite, divorțul poate să nu aibă efecte marcante asupra copilului pe termen scurt sau pe termen lung. O teamă mult răspândită este aceea conform căreia copiii care au trecut printr-un divorț nu se vor bucura de relații de cuplu satisfăcătoare și nu vor putea să-și întemeieze sau să mențină o familie. Cercetările din domeniu au arătat că numai un număr mic de copii experimentează efecte majore pe termen scurt și lung; în realitate, imediat după divorț, mulți copii experimentează simptome de tipul anxietății, furiei, negării sau șocului, care însă se diminuează până la sfârșitul celui de-al doilea an de la aflarea veștii. Un lucru esențial este că, cu cât conflictul dintre părinți este mai intens și copilul este expus acestui conflict, cu atât copiii prezintă mai multe simptome de tipul celor amintite mai sus.

Alături de îngrijorările referitoare la efectele pe care divorțul le-ar putea avea asupra copiilor, părinții sunt, de asemenea, îngrijorați cum anume să comunice acestora această veste. Françoise Dolto – psihanalistă de origine franceză, le recomandă părinților să comunice împreună vestea copilului, într-un spațiu securizant și odată ce decizia este fermă. Este important să îi fie comunicat copilului, că deși se despart, părinții nu regretă că au fost căsătoriți, întrucât din căsătoria lor a luat naștere copilul; de asemenea acesta trebuie asigurat că își va vedea fiecare părinte în continuare, că niciunul dintre ei nu îl va părăsi și că îi vor fi mereu alături.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Psiholog pentru copii București

Psiholog pentru copii Bucuresti

Child in Mind

Psiholog pentru copii Bucuresti

Dr. Dan Siegel

Psiholog pentru copii Bucuresti

Hand in Hand Parenting

Nurturing the parent-child connection

GoodTherapy.org Therapy Blog

Exploring Healthy Psychotherapy

%d bloggers like this: