Copiii si moartea animalului de companie

copil cu animal de companieFie că este vorba despre un câine, o pisică, un pește sau un hamster, între copii și animalul lor de companie se dezvoltă o relație de atașament deosebită. Animalele ocupă în sufletul copiilor un loc deosebit și distinct tot așa cum fiecare părinte, fiecare bunic, ori mătușă ocupă în interiorul copilului.

Animalul de companie, oricare ar fi el, oferă copilul iubire și acceptare necondiționate, el nu va judeca niciodată copilul, îi va oferi mereu dragostea lui și îi va oferi mereu emoții pozitive. Ceea ce copilul simte că primește de la animalul său de companie este ceea ce caută să primească și de la părinții săi, lucru care nu se întâmplă întotdeauna.

Cercetările au arătat că relația dintre copil și animalul său de companie are efecte asupra stării psiho – emoționale a copilului. Astfel că acei copii care se bazează pe sprijinul emoțional al animalului lor de companie, sunt mai puțin anxioși și retrași decât cei care nu caută sprijin. De asemenea, copiii care trăiesc în casă cu un animal de companie, spre deosebire decât aceia care nu au în preajma lor un animal, sunt mult mai empatici.

Dată fiind importanța relației cu animalul său de companie, sunt de înțeles dificultățile care apar atunci când intervine moartea acestuia. Majoritatea părinților se înspăimântă atunci când se întâmplă acest lucru, caută să ascundă acest lucru copilului, să înlocuiască cât mai rapid animalul, închipuindu-și că acest lucru îl va devasta pe copil. Copiii se confruntă însă cu pierderi nenumărate de-a lungul copilăriei: pierderea unei jucării la care țineau foarte mult, mutarea celui mai bun prieten și coleg într-o altă școală, schimbarea școlii, moartea unui prieten sau divorțul părinților.

Este ceea ce i s-a întâmplat și lui David atunci când a venit însoțit de mama lui la cabinet. David trecea în această perioadă prin divorțul părinților, care îl făcea să se simtă neliniștit și speriat că și-ar putea pierde unul dintre părinți. Din păcate pe acest fond de pierdere s-a suprapus pierderea animalului de companie al lui David – peștișorul auriu Miki. Mama lui David a povestit cum a fost luată prin surprindere de moartea peștișorului, a fost neliniștită gândindu-se cum va reacționa David și, în cel mai scurt timp, peștișorul a fost înlocuit cu unul asemănător.  Nu s-a plâns și nici nu s-a discutat despre ceea ce s-a întâmplat.

Adulții au adesea impresia că moartea animalului de companie îl va devasta pe copil, ori vor primi întrebări la care nu vor știi cum să răspundă. Sunt însă, în majoritatea cazurilor, mai degrabă dificultățile părintelui decât ale copilului. Așa cum adultul, atunci când se confruntă cu pierderea unei persoane dragi, are nevoie să treacă printr-o perioadă de doliu, este mai sensibil emoțional și are nevoie de sprijinul celor din jur, așa și copilul are nevoie să-și facă propriul doliu.

Cei mai mulți copii au propriile modalități naturale de a-și face doliul și, de cele mai multe ori, părintele nu trebuie decât să se asigure că oferă copilului atâta iubire, ascultare și atenție câtă are copilul nevoie.

În ședința despre care vă povesteam, l-am invitat pe David să-l deseneze pe Miki și să-mi povestească ceea ce crede că îi plăcea cel mai mult lui Miki să facă. Am aflat astfel că lui Miki îi plăcea cel mai mult să se uite alături de David la desene la televizor. I-am sugerat lui David să-i scrie sau deseneze o scrisoare lui Miki în care să-i spună ce simte pentru el. Desigur, o inimă nu a fost suficientă pentru a exprima iubirea pentru Miki, așa încât David a desenat o mulțime de inimi unele în celelalte, o infinitate de inimi pentru a exprima iubirea pe care o simțea pentru peștișorul său. Iar la final, David și-a imaginat un loc în care crede că i-ar plăcea lui Miki să locuiască. La final, copilul a luat desenul și scrisoarea cu el acasă, spunând că își va aminti tot timpul de peștișorul lui Miki.

Nu există un mod standard prin care copiii să-și facă doliul după animalul pe care l-au pierdut. Ceea ce ajută însă este să i se ofere timp, să fie lăsat să povestească despre ceea ce s-a întâmplat, să fie lăsat să plângă și să își ia la revedere în felul în care dorește el de la animăluțul său (poate printr-un ritual, prin înmormântarea propriu – zisă, prin scrierea de scrisori, poezii ori prin realizarea de desene).

Dacă însă, după ce ați făcut toate acestea, observați că, în continuare, copilul este copleșit de durere ca urmare a morții animalului său de companie și nu mai poate funcționa normal în viața de zi cu zi, acasă și la școală, este posibil ca pierderea animalului de companie să se fi suprapus peste pierderi repetate care l-au sensibilizat, iar în acest caz o vizită la cabinetul psihologului v-ar putea ajuta să înțelegeți mai clar ce se întâmplă și cum poate fi copilul ajutat.

Cum a reacționat copilul dumneavoastră atunci când animalul lui de companie a murit? Care au fost întrebările pe care vi le-a adresat și cum ați abordat această situație? Răspunsurile le puteți scrie în secțiunea de comentarii de mai jos:

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Psiholog pentru copii București

Psiholog pentru copii Bucuresti

Child in Mind

Psiholog pentru copii Bucuresti

Dr. Dan Siegel

Psiholog pentru copii Bucuresti

Hand in Hand Parenting

Nurturing the parent-child connection

GoodTherapy.org Therapy Blog

Exploring Healthy Psychotherapy

%d bloggers like this: