Fricile copiilor – cum pot fi gestionate

fricile-copiilor-1Aflați care sunt fricile copiilor, cum pot fi ele gestionate și cum îl puteți ajuta pe copil să le depășească și să-și continue fericit creșterea.

FRICA – EMOȚIE DE BAZĂ | Fricile copiilor – cum pot fi gestionate

Frica face parte din cele patru emoții de bază alături de: fericire, tristețe, și furie/dezgust. Se numesc emoții de bază pentru că ne naștem echipați biologic cu aceste răspunsuri emoționale la ceea ce s-ar putea întâmpla în mediul exterior pentru a ne asigura supraviețuirea. Pe scurt, frica reprezintă o reacție în fața unei amenințări percepute ca fiind imediată și ne semnalizează că trebuie să ne protejăm în fața acestei amenințări. Fricile copiilor sunt deci reacții în fața unor lucruri/situații/persoane pe care le percep ca fiind o amenințare, iar reacțiile copiilor atunci când simt frică reprezintă încercarea de a se proteja față de amenințarea pe care o percep.

FRICILE COPILĂRIEI | Fricile copiilor – cum pot fi gestionate

Unele frici sunt normale și firești – le numim în mod generic ”fricile copilăriei” întrucât apar odată cu vârsta, devin specifice pentru un anumit interval de vârstă și dispar odată ce copilul a depășit acel interval.

Anxioustoddler ne oferă un infografic sugestiv și util cu fricile care apar și dispar odată cu vârsta și fac parte din dezvoltarea psihologică firească a copilului.

O posibilă explicație pentru apariție ”fricilor copilăriei” este faptul că, pe măsură ce copilul crește și se dezvoltă, mediul social și solicitările lui, se extind, de asemenea, iar frica ar putea fi o reacție inițială normală a copilului în fața unei situații noi căreia trebuie să-i găsească un mod potrivit de reacție.

În afară de fricile listate în infografic, copiii pot dezvolta alte frici, nemaiîntâlnite, surprinzătoare și cărora părintele nu le poate găsi o explicație logică. În plus, în unele situații, fricile nu dispar odată cu vârsta, ci se permanentizează, devenind o obișnuită în felul copilului de a reacționa, părând a face parte integrantă din felul acestuia de a fi.
Deși este absolut firesc pentru un copil de doi, șapte, nouă sau 11 ani să simtă frică în diverse situații sau contexte, este în același timp necesar, ca părinți, să găsiți modalitățile potrivite de a ajuta copilul să-și depășească fricile și să-și continue dezvoltarea. Întrucât am explicat deja frica drept o reacție în fața unei amenințări percepute, copilul încearcă să evite lucrul/situația/persoana de care îi este frică prin reacții comportamentale de tipul: plâns, nervozitate, respingere, ascundere, fugă, izolare. În timp, dacă fricile copilului nu numai că nu dispar, ci se ”cronicizează” și se permanentizează, reacțiile comportamentale descrise mai sus pot deveni problematice și pot interfera cu mersul obișnuit la vieții copilului. De aceea este nevoie ca părinți să știți cum puteți reacționa pentru a ajuta copilului să-și depășească fricile.

POSIBILE SOLUȚII | Fricile copiilor – cum pot fi gestionate

1. Aveți răbdare și ascultați copilul, încurajându-l în același timp să mai facă
”un pas” în direcția confruntării fricilor.

Pentru adulți, fricile copiilor par adesea prostești și de neînțeles. Adesea părinții au replici față de copil de tipul: ”Nu are de ce să-ți fie frică”, ”E o prostie să-ți fie frică de asta”, ”Hai, nu te mai prosti”. De multe ori copilul se simtă grăbit să-și depășească frica, presat, neînțeles, luat în derâdere sau neacceptat în felul în care simte, ceea ce nu face decât să înrăutățească situația. O varianta mai adecvată ar fi să lăsați copilul să vă povestească despre ceea ce simte, despre ceea ce-l sperie, să-i spuneți că este firesc să simtă frică, să oferiți exemple din propria viața când ați simțit frică și, concomitent, cu acestea, să îl încurajați să facă un pas mic spre a-și confrunta frica. Aceste două etape trebuie parcurge împreună: dacă doar îl ascultați, însă nu îl și încurajați ca treptat să-și înfrunte fricile, copilul s-ar putea bloca într-o atitutdine de tip evitare a ceea ce îl sperie; dacă doar îl încurajați, fără să îl ascultați cu adevărat, copilul s-ar putea simți neînțeles în ceea ce simte cu adevărat.

2. Jucați-vă, faceți scenete, inventați povești sau desenați

Prin joc copiii reproduc experiențe din viața de zi cu zi, fac sens de ceea ce li se întâmplă, pun în ordine experiențe sau depășesc experiențe dificile. De aceea, pentru copil, jocul are un efect terapeutic, într-un limbaj mai simplu, copilul se terapeutizează singur atunci când se joacă. Dacă știți că frica de grădiniță este aceea care îi face dificilă copilului adaptarea la grădiniță, jucați-vă de-a grădinița cu ajutorul păpușilor, jucăriilor de pluș sau fiți voi înșivă actori în această pieasă. Sau încurajați copilul să deseneze cum arată frica de grădiniță (poate fi chiar sub forma unui monstruleț), iar apoi să deseneze o zi perfectă la grădiniță. Sau seara înainte de culcare, inventați voi înșivă pentru copil o poveste despre un băiețel sau o fetiță care avea emoții să meargă la grădiniță și găsiți un final adecvat poveștii. Ideile de joc terapeutic sunt nenumărate, doar folosiți – vă de propria creativitate și lăsați – vă ghidat de copil.

3. Priviți – vă cu blândețe propriile frici | Fricile copiilor – cum pot fi gestionate

Toți experimentăm frica, într-o formă sau alta, fie copii sau adulți. Adesea, un copil cu frici și anxietăți este de fapt fiul sau fiica unui părinte cu anxietăți și frici. Cercetările ne arată că prin imitare copilul învață, prin indici verbali și non – verbali, de la părinte moduri de a reacționa. Anxietatea se învață deci în mare măsură. Adesea, părintele din prezent care respinge, minimizează sau căruia îi este dificil să tolereze fricile copilului, a fost în trecut un copil care nu a avut un părinte alături care să-l consoleze și asculte când îi era teamă sau care i-a cerut să fie curajos, minimizând sau desconsiderând fricile copilului. Adesea, părintele preia inconștient de la propriul părinte moduri de a se raporta la propria frică și la
frica celorllați, pe care le repetă atât în raport cu propria persoană, cât și în raport cu propriul copil.

În final, pentru ca un copil să aibă un părinte care să fie înțelegător cu fricile sale și care să-l încurajeze blând să mai facă un pas în direcția confruntării a ceea ce îi produce anxietate, este nevoie ca părintele însuși să se poarte cu sine cu înțelegere în momentele sale mai dificile, în care trăiește frică și anxietate, încurajându-se blând și ferm, în același timp, să se confrunte cu acel lucru care îi produce distres.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s