DISCIPLINAREA COPILULUI LA MINUT

Cu uimire, tristete si revolta (toate la un loc), aflu de pe facebook despre un workshop adresat specialistilor si nespecialistilor despre gestionarea agresivitatii copiilor, iar printre „metodele” predate se numara si „time – out – ul” aplicat dupa modelul – 1 minut pe anul de varsta al copilului (adicatelea dacă copilul are 3 ani primește 3 minute de time – out). Nu am intentia sa dau numele doamnei cu pricina care tine acest workshop, insa ma intristeaza si mai ales ma revolta faptul ca specialisti si colegi de-ai mei inca mai promoveaza, predau si imprastie acesta metoda, cu toate ca, daca pur si simplu ai da o cautare pe google printre articolele chiar si pentru nespecialiști, ai gasi o multime de referinte si rezultate care arata de ce este total nefolositoare si daunatoare pentru copil aceasta „metoda de parenting”. Ma doare mai ales ca aceste informatii si metode daunatoare ajung la parinti (care sunt nespecialisti si vin la specialisti tocmai pentru a-i invata cum sa fie parinti mai buni pentru copiii lor) care le vor implementa in relatia atat de importanta cu copilul lor.

Asa incat m-am hotarat sa prezint un scurt istoric al acestei metode si ce anume spun ultimele cercetari referitoare la eficienta si impactul acestei metode asupra copilului.
Conceptul si metoda de „time – out” si-a primit numele de la creatorul ei – psihologul american Arthur Staats. Ideea lui Staats din spatele metodei „time – out” era ca atunci cand copilul nu este cuminte sau se poarta urat (tipa, loveste, sau plange spre exemplu), el trebuie indepartat/scos din mediul in care comportamentul problematic cu pricina este manifestat si in care copilul are acces la stimuli sau activitati care ii intaresc comportamentul problematic (obiecte, activități sau persoane). Copilul este îndepartat și dus într-un „loc” (pus pe un scaun, dus într-o altă cameră, chiar pus la colț) în care nu are acces la obiecte, activități sau persoane care îi fac plăcere, toate acestea făcute cu scopul de a-l învăța pe copil că atunci când manifestă comportamentul problematic nu mai are acces la lucruri care îi fac plăcere.

Pentru că teoria lui Staats poate fi complicată pentru nespecialiști, voi da un exemplu simplu în spiritul ideei de funcționare a time – out – ului: doi frați se joacă într-o cameră, însă la un moment dat unul dintre ei îl lovește pe celălalt pentru că dorește să se joace cu jucăria care se află în mâinile fratelui lui. Părintele intervine și, pentru a-l învăța pe cel care a lovit să nu mai manifeste acest comportament, îl va scoate din camera în care se juca și se distra, îl va trimite într-o altă cameră, să zicem, unde (dacă copilul are 6 ani) va sta 6 minute pe un scaun neavând voie să se joace cu vreo jucărie. Scopul pentru care părintele face acest lucru este să îl învețe pe copil că, dacă manifestă comportamentul nedorit și neacceptat (lovește), nu mai are parte de distracție.
Și care-i problema, probabil vă veți întreba? Oare nu asta fac toți părinții? Și cum altfel să-l înveți să nu mai facă din moment ce ai încercat „și cu vorba bună” și nu a funcționat.

Dar până să trec la aceste întrebări, voi mai reveni puțin la Staats și al lui „time – out”. Staats a folosit și aplicat metoda proaspăt inventată în jurul anilor 60 chiar pe fiica sa. Iată ce scria Staats despre un astfel de moment (în 1962) în care a aplicat metoda (când fiica sa avea doar 2 ani): „O voi pune în pătuțul ei și îi voi spune că va trebui să stea acolo până va înceta cu plânsul”. Dacă nu v-a apucat tristețea citind ceea ce spunea dl. Staats în 1962 înseamnă că este timpul să vă povestesc despre descoperirile lui Daniel Siegel, conceptul de „co – reglare emoțională” și cel de „time – in”. Și probabil veți spune că asta se întâmpla demult și că de atunci metodele au evoluat – ceea ce este adevărat în parte: nu îi mai spunem unui copil de 2 ani să înceteze cu plânsul, ci unui copil de 7, 8, 9 ani, ceea ce pare normal, nu, pentru că atât de mulți părinți o fac.

Să vă povestesc întâi ce înseamnă „co – reglare”. Co – reglarea este un proces care pregătește auto – reglarea emoțională, aceasta din urmă însemnând exprimarea, inhibarea sau modularea, adaptarea emoțiilor și a comportamentului în funcție de situația în care persoana se află. Ne așteptăm ca această auto – reglare emoțională să fie specifică persoanei adulte și mature (ceea ce nu se întâmplă de multe ori). Despre co – reglare emoțională se vorbește cel mai adesea cu referire la copii și la emoțiile pe care aceștia le simt și la felul în care le fac față. Este binecunoscută tuturor părinților situația în care dacă bebelușul începe să plângă pentru că să zicem s-a speria de un zgomot mai puternic, mama sau tatăl nu îi vor spune să înceteze cu plânsul, ci îl vor lua în brațe, îl vor mângâia, îl vor legăna și îi vor vorbi până când acesta se va liniști. Pare firesc și în natura lucrurilor ca părinții sau persoanele de îngrijire ale bebelușului să facă acest lucru. Iar tocmai asta înseamnă co – reglare. Bebelușul nu are încă capacitatea de a se liniști de unul singur, de a face față de unul singur avalanșei de emoții care îl curpinde, așa încât părintele funcționează ca un „reglator” al emoțiilor copilului. Părintele îndeplinind acest rol suficient de bine și atâta timp cât este nevoie, copilul învață treptat cum să facă acest lucru de unul singur. O să vă mai dau un exemplu – imaginați-vă un copil de 4 ani care plânge pentru că și-a pierdut jucăria – un părinte suficient de cald și empatic va sta lângă el și îl va consola până când copilul se va liniști și poate se va angaja în alte activități – cum ar fi să se reîntoarcă la joacă. Și în această situație a avut loc acest proces de co – reglare. Ne putem aștepta ca în timp, cu un asemenea părinte, copilul să învețe el însuși cum să se liniștească atunci când trece prin situații dificile. Să mai luăm un ultim exemplu – adesea cel mai dificil pentru părinți: când copilul devine furios dintr-un anume motiv. Dacă părintele rămâne și fizic și emoțional alături de copilul său atunci când acesta este luat pe sus de vârtejul furiei și pare dezlănțuit, dacă părintele îi arată că atât el, cât și copilul pot supraviețui furiei, treptat copilul se va linilști și va învăța că poți trece și prin stări de furie și că poți și să ieși din ele, manifestându-te într-un mod în care să nu te rănești sau să-i rănești pe ceilalți.

Co – reglarea implică un substrat neurofiziologic și voi aborda acest subiect într-un alt post pentru că mi se pare important să înțelegem ce se întâmplă de fapt și la nivelul creierului atunci când părintele stă alături de copilul său în acest proces de co – reglare.
Revenind la momentele de time – out și la legătura pe care acestea o au cu co – reglarea, trimițând un copil în camera lui sau punându-l să stea pe un scaun 5 minute dacă are 5 ani, nu îl vor ajuta cu siguranță să-și regleze emoțiile (adică furia cel mai adesea). Copilul se va trezi pe un scaun de unul singur, cu o avalanșă de emoții cu care nu știe ce să facă pentru că cel care ar trebui să-l ajute să-și organizeze aceste emoții – părintele nu este acolo sau l-a trimis să stea pe un scaun.

Daniel Siegel, profesor de psihiatrie la UCLA în cartea sa „No – Drama Discipline” (cărți de-ale lui au fost traduse și în română) arată că de fapt momentele de time – out rănesc copilul; cel mai adesea, în loc să se liniștească copilul devine și mai furios, simțindu-se pedepsit, respins și izolat pe un scaun sau într-o cameră, iar emoțiile sale, în loc să devină mai organizate, devin și mai haotice. Siegel subliniază un lucru absolut uimitor: la nivelul creierului, respingerea și izolarea pe care copilul le resimte in momentele de time – out produc efecte asemanatoare cu respingerea si izolarea pe care copilul le resimte in urma durerii/loviturilor fizice. Acum pare usor de inteles de ce adesea auzim adulți in jurul nostru spunând referitor la a lor copilărie – faptul că părintele n-a mai vorbit cu mine sau nu m-a mai privit m-a durut mai mult decât dacă mi-ar fi dat o palmă.

Dacă teoria co – reglării emoționale și cea a lui Siegel încă sunt dificil de înțeles, vă învit să rememorați un moment în care adulți fiind ați fost supărați sau triști, furioși sau nervoși. Acum vă invit să faceți următorul exercițiu de imaginație – să zicem că o persoană la care țineți foarte foarte mult vă va spune observând în ce stare emoțională sunteți să vă duceți în altă cameră timp de jumătate de oră (dacă aveți 30 de ani 🙂), să vă liniștiți și când v-a trecut atunci să reveniți lângă el. Varianta a doua – persoana care este atât de importantă pentru voi, vă vede că sunteți foarte supărat sau nervos, rămâne lângă voi, are răbdare cu starea voastră, înțelege că, chiar dacă sunteți urâcios, probabil nu are legătură cu ea și vă întreabă ce vi s-a întâmplat sau se oferă să vă asculte dacă veți dori să vorbiți. În care situație din cele două v-ați simțit înțeles, acceptat și v-a ajutat să vă liniștiți? Probabil a doua – pentru că da, co – reglare emoțională există și între persoanele adulte.

Iar acum voi ajunge la conceptul de „time – in”. În loc de a-l izola pe copil pe un scaun sau într-o cameră separată, izolat de părintele de care are atâta nevoie pentru a-l învăța cum să se liniștească și să exprime într-un mod mai potrivit social emoții intense (cum este cea de furie), părintele îi poate oferi copilului momente de „time – in” – momente în care să stea lângă el fizic (și emoțional să fie prezent și disponibil cu adevărat), să îi arate că este ok să simtă orice simte el atunci, sâ îl mângâie sau pur și simplu să rămână în proximitatea copilului, să vorbească cu el sau să îl consoleze. Momentele de „time – in” arată copilului că este ok să simtă și tristețe și furie și că le poate supraviețui, că nu va fi izolat sau respins dacă simte lucrurile astea, că nu este un copil „rău” dacă devine furios, că oamenii importanți pentru el nu se vor supăra pe el și îl vor trimite într-o altă cameră, că emoțile vin și trec și este firesc să le simți, că poți controla felul în care exprimi emoțiile mai provocatoare și mai intense, la limită că nu vei fi părăsit indiferent de ceea ce simți.

În societatea noastră este atât de des folosită această metodă de „time – out”, dacă copilul devine furios, este trimis în camera lui de unul singur, „să se gândească” (?) la ce a făcut, iar apoi să vină și să-și ceară scuze. Totul – de unul singur. De unul singur, copilul în mod cert nu se calmează, ci se gândește cât de furios este în continuare, sau trist sau revoltat că a fost trimis pe un scaun pentru că a făcut ceva neacceptat de părinte. Cel mai adesea nimeni nu vorbește cu copilul trimis pe acel scaun sau în acea cameră, nimeni nu îl însotește în avalanșa de emoții în care se trezește și nimeni nu îl învață ce să facă cu acea avalanșă de emoții. Deși pare dificil de înțeles când copilul pare cel mai nedisciplinat, haotic, atunci are cea mai mare nevoie de un părinte empatic lângă el care să îl ajute să își organizeze emoțiile.

Îngrijirea și creșterea copilului (puteți să-i spuneți disciplinare – deși mie îmi repugnă acest termen) nu se fac cu ochii pe ceas și punând copilul pe un scaun. Achizițiile atât de importante pe care i le cerem să le facă atunci când nu se comportă adecvat nu se fac numărând minutele. Relația atât de vitală cu părintele său nu se cuantifică în minute, iar nevoia copilului de a avea un părinte pe care să se sprijine la greu și care să îi dea încredere că poate să depășească cele mai grele momente (de furie, tristețe, revoltă) nu se satisface în trei, patru sau zece minute.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Psiholog pentru copii București

Psiholog pentru copii Bucuresti

Child in Mind

Psiholog pentru copii Bucuresti

Dr. Dan Siegel

Psiholog pentru copii Bucuresti

Hand in Hand Parenting

Nurturing the parent-child connection

GoodTherapy.org Therapy Blog

Exploring Healthy Psychotherapy

%d bloggers like this: