METAFORE ȘI SIMBOLURI VINDECĂTOARE – UTILIZAREA PSIHODRAMEI ÎN LUCRUL CU COPIII ABUZAȚI SEXUAL

*Articolul a apărut în Revista de Psihodramă Clasică, nr. 6

     Experiența traumatică a abuzului sexual asupra copiilor se exprimă cel mai adesea prin simptomele stresului post – traumatic. Jocurile copiilor abuzați sexual devin adesea repetitive, copilul reiterând și reexperimentând teme sau aspecte din situația de abuz. Comunicarea directă cu copilul despre situația de abuz, nu face, de cele mai multe ori, decât să întărească și să adâncească simptomele de stres post – traumatic: disocierea sau emoțiile negative de rușine, vinovăție sau teamă. Terapiile creative așa cum sunt: psihodrama, dramaterapia sau terapia prin joc s-au dovedit extrem de utile în abordarea terapeutică a copilului care a trecut printr-o situație de abuz sexual. Utilizarea psihodramei cu păpuși, asupra cărora copilul proiectează propriile trăiri interioare și lucrul psihodramatic cu metafore și simboluri, permit o distanțare suficientă și securizantă a copilului de evenimentul traumatizant, precum și procesarea, din interiorul unui spațiu „sigur”, a conținuturilor interioare traumatice. În cadrul articolului este prezentată o modalitate de intervenție psihodramatică în lucrul cu copiii abuzați sexual, prin utilizarea metaforelor și simbolurilor pe care însuși copilul le introduce în demersul terapeutic. Utilizarea limbajului metaforic al poveștilor, simbolurilor și metaforelor în psihodramă permite accesarea resurselor interioare ale copilului de-a lungul drumului spre vindecare.

Cuvinte – cheie: abuz sexual la copil, metaforă, simbol, jocul cu păpuși

     The traumatic experience of sexual abuse on children is most of the time expressed through post – traumatic stress disorder symptoms. The games of sexually abused children often become repetitive, the child recreating and reliving themes or aspects of the traumatic event. Verbally and directly communicating with the child about the abuse, often harden and deepen post – traumatic stress disorder symptoms of: dissociation or negative feelings of shame, guilt or fear. Creative therapies like: psychodrama, dramatherapy or play therapy demonstrate its effectiveness in the therapeutic work with children – victims of sexual abuse. Making use of puppets in psychodrama upon which children can project their own inner feelings or psychodramatic use of metaphors and symbols allow a safe distancing of the child from the abuse event, as well as processing, from a safe space, inner traumatic feelings. In this article, we present a way of working psychodramatically with children – victims of sexual abuse, through the use of metaphors and symbols that the child itself introduces in therapy. The use in psychodrama of metaphorical language through stories, symbols and metaphors allows access to the child’s inner resources on the way to healing.

Key – words: child sexual abuse, metaphor, symbol, puppet play

     Kellerman (Kellerman, P. F., 2000, p.12) definește trauma drept „o catastrofă potențial fatală, copleșitoare emoțional, care distruge mecanismele de coping obișnuite ale persoanei, fie în copilărie, fie la vârsta adultă, fie ca urmare a unui singur eveniment sau ca urmare a unui abuz petrecut de-a lungul unei perioade lungi de timp.” Impactul traumei la nivel psihic este cel mai adesea diagnosticat printr-o formă sau alta de stres post – traumatic, care include unele dintre simptomele de: disociere, lipsă de emoții sau „amorțire” emoțională, senzații sau imagini fragmentate care irup în momentul prezent din memoria sensorio – motorie.

     Potrivit DSM V la copiii în vârstă de 6 ani sau mai mici, stresul post – traumatic survine ca urmare a unei situații în care au experimentat amenințarea cu moartea, accidentarea sau violența sexuală într-unul sau mai multe din următoarele moduri: au experimentat direct situația traumatică, au fost martori ai experienței traumatice asupra unei alte persoane – în special asupra principalelor figuri de atașament sau au aflat că părintele sau altă persoană de atașament a trecut printr-un eveniment traumatic. Unele simptome de stres post – traumatic se regăsesc în egală măsură la copii ca și la adulți: amintiri recurente, involuntare și intruzive ale evenimentului traumatic care produc distress, coșmaruri recurente, reacții disociative, evitarea locurilor, persoanelor, activităților care pot readuce în memorie evenimentul traumatic, o exacerbare a emoțiilor negative (teamă, vinovăție, tristețe, rușine confuzie), comportament iritabil, hipervigilență, dificultăți de concentrare a atenției etc. DSM V subliniază însă faptul că, la copiii în vârstă de 6 ani sau mai mici, amintirile recurente sau reacțiile disociative pot apărea sub forma jocului repetitiv în care copilul repetă scene sau teme aparținând situației traumatice.

     În continuare s-a pus problema modului în care pot fi abordate terapeutic experiențele traumatice prin care copiii mici și foarte mici au trecut astfel încât, simptomatologia consecutivă abuzului să nu le fie accentuată. Cel mai adesea, abordarea verbală directă a abuzului nu face decât să întărească simptomatologia copilului de disociere, retragere și evitare, ca mecanisme de protecție în fața avalanșei de emoții și amintiri care le produc distres atunci când vorbesc despre abuz.

În acest sens Anne Bannister, psihodramatist cu o bogată experiență în lucrul cu copiii abuzați sexual, afirmă: „Copiii care vin în terapie trebuie conținuți într-un mod securizant, care să le fie în egală măsură și lor familiar. Nu trebuie să fie retraumatizați prin reexperimentarea amintirilor abuzului. Utilizarea metaforei și a simbolurilor este obișnuită în jocul copiilor, acolo unde le folosesc pentru a exprima și a conține emoții înspăimântătoare sau amenințătoare. (…) Este întotdeauna preferabil să utilizăm acele metafore pe care copilul le folosește spontan, mai degrabă decât a folosi o metaforă pe care terapeutul o introduce și care are semnificație pentru acesta din urma.” (Bannister, A., 2003, p. 54 – 59).

     Bannister enumeră psihodrama, alături de dramaterapie și terapia prin joc ca abordări psihoterapeutice care permit utilizarea limbajului metaforic în lucrul cu copiii care au trecut prin abuz și traumă. Moreno însuși consideră că, acolo unde dezvoltarea a fost întreruptă, blocată sau deviată ca urmare a apariției traumei, terapiile creative, așa cum este psihodrama, permit recrearea unor evenimente – cheie în dezvoltarea copilului și realizarea unor acțiuni terapeutice corective, care să permită deblocarea dezvoltării copilului și continuarea cursului firesc al acesteia. De asemenea, în cadrul Teoriei Dezvoltării Copilului (1944), Moreno mai face observația că, pentru a da sens vieții și evenimentelor prin care trec, copiii se folosesc de jocul cu păpuși, iar jocul devine cu atât mai eficient și „terapeutic” cu cât în spatele păpușii se află o persoană reală. Utilizarea psihodramei în lucrul cu copiii abuzați presupune crearea unui spațiu securizant pentru copil, spațiul dintre sine și terapeut – care va deveni mediul în interiorul căruia terapeutul/directorul se va adapta într-un mod spontan și creativ nevoilor și conținuturilor interioare ale copilului comunicate prin limbajul simbolic al metaforelor, poveștilor și simbolurilor.

     Mă voi folosi de cuvintele metaforice ale lui Bernadette Hoey, psihodramatist specializat în lucrul cu copiii, pentru a „pătrunde”, dincolo de cuvinte, modul în care funcționează psihodrama în lucrul cu copiii traumatizați: „În sesiunea de terapie, mă gândesc la mine ca la un fel de Muzicant călător cu un fluier fermecat, jucându-mă leapșa cu copilul. Copilul începe un joc. Eu îl urmez. La un anumit moment de-a lungul jocului, ca terapeut, fac un salt, cu mult mai departe decât locul în care se află copilul acum. Copilul este intrigat și face și el un salt înainte cu o nouă idee în joc. Îl urmez. Și așa se continuă jocul.” (Hoey, B., 1997, p. 17)

     În ilustrarea utilizării psihodramei în lucrul cu copiii care au trecut prin experiența traumatizantă a abuzului sexual, voi prezenta un studiu de caz din practica mea clinică din cadrul unui Centru de evaluare și consiliere pentru copilul abuzat, neglijat sau exploatat din subordinea Direcţiei de Protecție a Copilului:

     Diana are cinci ani și de un an beneficiază de măsura de protecție – plasament în cadrul unei unități rezidențiale din subordinea Direcției de Protecție a Copilului. Fetița a fost scoasă din familie ca urmare a comportamentului înalt abuziv emoțional și fizic al tatălui și a intrat în sistemul de protecție cu o simptomatologie care includea: coșmaruri, agitație psiho – motorie, agresivitate verbală și fizică în relație cu personalul de îngrijire și cu ceilalți copii, numeroase acuze somatice și un stil de atașament insecurizant. Ca urmare a unor comportamente sexuale nepotrivite pe care Diana le-a manifestat față de alți copii de aceeași vârstă, fetița a fost orientată către Centrul de consiliere pentru evaluare clinică. În urma evaluării a reieșit faptul că fetița a fost supusă pe o perioadă îndelungată de timp abuzurilor sexuale și fizice din partea tatălui; de asemenea, tatăl se angaja în acte sexuale cu mama acesteia în fața ei, fără niciun fel de cenzură; în același timp, Diana a asistat la numeroase scene în care mama (principala figură de atașament) a fost agresată fizic de către soț. Ulterior rezultatelor evaluării, fetița a fost inclusă într-un program de psihoterapie individuală având drept obiective: ventilarea emoțiilor asociate abuzului sexual și traumei; stimularea dezvoltării unor strategii de coping adecvate, concomitent cu diminuare simptomatologiei de stres post – traumatic; dezvoltarea de comportamente sexuale adecvate dezvoltării și vârstei cronologice și prevenția revictimizării fetiței sau a victimizării altor copii; implicarea persoanelor de atașament sau suport (educatoare) în recuperarea psihologică a acesteia.

     În continuare voi descrie câteva dintre ședințele de psihoterapie individuală parcurse de Diana. Un prim aspect pe care l-am urmărit a ținut de identificarea stilului de atașament al copilului pentru a anticipa felul în care acesta se va implica în relația terapeutică, precum și crearea unui spațiu securizant care îi va permite fetiței să se simtă suficient de în siguranță pentru a explora conținuturi interioare și a-și relua dezvoltarea de acolo de unde ea a fost întreruptă odată cu survenirea abuzului. Pentru crearea spațiului securizant în interiorul căruia urma să devin un martor al abuzurilor prin care Diana a trecut, m-am folosit de o tehnică psihodramatică, preluată de la psihodramatista Cristina Citron denumită „Pasărea Secretelor” (Citron, C., 2002).

     Cel mai adesea, copiii care trec prin abuzuri sexuale sunt profund marcați de rușine, vinovăție sau teama de a spune lucrurile prin care au trecut; la momentul abuzului (care poate dura ani) s-au găsit singuri și profund neajutorați în lipsa unor persoane care să fie martore la lucrurile prin care trec și care să acționeze pentru a întrerupe abuzul. În lipsa acestor martori, copiii au trebuit să-și creeze ei singuri mecanisme de a face față abuzului – cel mai adesea sub forma disocierii. În vederea creării spațiului de siguranță în care Diana să se simtă de data aceasta în mod real văzută și auzită, am considerat necesară aducerea, în mod reparator și simbolic, a martorului care a lipsit la momentul abuzului. M-am folosit în acest sens de o marionetă – Pasărea Secretelor – pe care am introdus-o încă de la începutul evaluării, făcându-i cunoștință fetiței cu ea. Preluând rolul marionetei, m-am adresat acesteia spunându-i ceva de tipul: „Ador secretele. Îmi place să le mănânc pe toate. Le păstrez în burta mea și nu au cum să mai iasă de acolo. Mie secretele nu îmi dau dureri de burtă pentru că asta îmi place mie cel mai mult să mănânc.” Prin intermediul comunicării cu Pasărea Secretelor, fetița a dezvăluit abuzurile prin care a trecut, lucru pe care a refuzat să îl facă în comunicarea directă cu mine. Începând cu prima ședință în care am introdus marioneta în lucrul nostru, aceasta a devenit păstrătoare a secretelor fetiței și garant al siguranței spațiului creat între mine și aceasta.

Jocul metaforic al Dianei

     În demersul de evaluare a fetiței, am observat preferința acesteia pentru jocul proiectiv cu păpuși, iar acesta a devenit principalul mijloc terapeutic utilizat în sesiunile noastre. Diana și-a ales ca personaj central al jocului ei, care s-a întins de-a lungul mai multor ședințe, o păpușă bebeluș pe care a numit-o „Maria”, atrăgându-mi atenția că acesta este cel de-al doilea prenume al ei. Diana a îmbrățișat afectuos păpușa – bebeluș, a purtat-o în brațele ei și a legănat-o, iar la un moment dat, în timp ce dorea să o așeze în pătuțul ei, a scăpat-o pe jos și a  avut o reacție de supărare:

D (Diana): Trebuie să am grijă de ea să nu o scap.

T (Terapeut): Cum se simte acum Maria?

D: Este tristă și e foarte, foarte bolnavă.

T: (cu o voce îngrijorată) Ce i s-a întâmplat?

D: A bătut-o tatăl ei și o doare foarte, foarte tare și e foarte bolnavă.

T: Probabil a trecut prin multe lucruri grele Maria.

D: Da, e foarte bolnavă, trebuie să o îngrijesc, încă nu s-a făcut bine.

T: O s-o îngrijim atâta timp cât va avea nevoie ca să se facă bine.

D: Da, i-a făcut rău tatăl ei și e bolnavă. Să-l aducem și pe el.

Spontan, Diana alege o păpușă care să-l reprezinte pe tată și i se adresează cu o voce care exprimă multă furie:

D: (către tată) De ce-ai bătut-o? Ce-ai avut cu ea? Ai făcut sex cu ea, în loc să faci cu mama.

D: (uitându-se îngrijorată către terapeut) O să o bată din nou, o să facă iar sex cu ea.

T: Hai să facem un loc în care să-l așezi și să nu mai ajungă la Maria.

     Diana apucă cu energie păpușa – tată și o aruncă în spatele unui dulap. Își imaginează că, în părțile laterale ale dulapului, închide cu niște lacăte grele ușile invizibile ale spațiului în care tocmai l-a închis pe tată. Este încă nesigură dacă lacătele închise îl vor împiedica pe tată să iasă de acolo și să îi facă rău din nou Mariei, așa încât, privind lucrurile din cabinet, zărește un ghem de sfoară cu care se hotărăște să lege spațiul în care tatăl este închis. Diana petrece restul ședinței înfășurând sfoara în jurul unui spațiu imaginar, ca un fel de garant al siguranței personale în spațiul terapeutic.

     În următoarele ședințe, Diana a continuat să închidă lacăte invizibile; la debutul fiecărei sesiuni, când abia intrase în cabinet, Diana verifica dacă între timp tatăl reușise să iasă de acolo și să-i facă rău păpușii – bebeluș Maria. Tema „bolii” păpușii a marcat jocul fetiței pentru alte câteva ședințe:

T: Cum se simte astăzi Maria?

D: Este tot foarte, foarte bolnavă.

T (către păpușă) Maria văd că ești încă foarte bolnavă. Să știi că vom fi aici să te îngrijim până când o să te faci bine.

D (către păpușă): Da, să știi că și doamna e aici să aibă grijă de tine, și eu și Pasărea Secretelor, până când o să te faci bine, micuța mea.

T: Haide să o ajutăm pe Maria să se facă bine. Cum putem face asta?

D: (scrutează obiectele din cabinet) O să-i facem o baie caldă, iar apoi o să-i dăm cu cremă prin locurile care o dor.

T: Este o idee foarte bună. O să avem grijă de Maria până când se va face bine.

     Restul ședinței se derulează cu comportamentele de îngrijire ale Diana față de păpușa – bebeluș: am improvizat o cădiță în care Diana a îmbăiat bebelușul, l-a uscat și l-a șters cu grijă, iar apoi l-a mângâiat punându-i cremă pe locurile în care fusese rănită de tatăl ei.

     La final, Diana i-a cântat un cântec de leagăn: „Nani, nani…”. Am preluat ritmul cântecului Dianei și am inserat mesaje de vindecare: „Nani, nani, ai trecut prin multe, acum ești în siguranță…”. Auzindu-mi cântecul, Diana mă privește uimită la început, apoi zâmbește și preia și ea versurile – ședința se încheie într-o atmosferă de afecțiune extremă. La finalul ședinței, Diana asigură păpușa bebeluș că, în lipsa ei, va rămâne în grija mea și a Păsării Secretelor.

     De la ședință la ședință, Diana a continuat să își dezvolte reziliența prin crearea de instanțe protective, care securizau păpușa bebeluș. La un moment dat, m-a anunțat:

D: Maria nu mai este bolnavă. Dar poate să iasă din nou (tatăl poate să iasă – nota psihologului).

T: Cine o s-o apere pe Maria? Uită-te la jucării (îi arăt un dulap plin cu jucării de pluș) și alege cine o să o apere.

D: Domnul Pink (și alege un tigru) și domnul Elefant, care este polițist.

T: Cum o s-o apere Dl. Pink? Arată-mi.

D: O să se furișeze (Diana se ascunde în spatele unui birou și începe să pășească pe vârfurile picioarelor), iar apoi o să-l mârâie (se apropie de dulapul în spatele căruia este păpușa – tată „închisă”).

T: (adresându-mă Dianei care a preluat rolul tigrului) Spune-i cum o s-o aperi pe Maria dacă va mai încerca să-i facă rău.

D: (în rolul tigrului) Dacă o să încerci să ieși de aici, o să te mârâi.

     În cadrul aceleiași ședințe, spontan, Diana hotărăște să-i „scrie” o scrisoare tatălui în care să-i spună toate lucrurile care au supărat-o. Fetița ia o foaie de hârtie și „scrie” spunând cu voce tare: „Să te înveți minte să nu mai bați copilul tău; Tu, un părinte, să-ți bați copilul?; Ar trebui să te înveți minte să nu mai bați copiii; Vara o să te scot, doar dacă te înveți minte.” După ce termină de scris scrisoarea și i-o duce tatălui să o citească, o încurajez pe Diana să scrie o scrisoare și pentru Maria în care să exprime cât de curajoasă a fost și să o asigure că este în siguranță. Diana „scrie”: „Fetița mea, ești o drăguță, o să fii îngrijită de dl. Elefant, o să fii îngrijită de tot răul, drăguța mea.”

 

Comentarii finale:

     Ședințele parcurse până în prezent de Diana demonstrează, prin conținuturile psihice apărute în jocul fetiței, cristalizarea unui stil de atașament securizant în relația terapeutică, exprimarea prin intermediul limbajului simbolic și metaforic a experiențelor traumatice prin care a trecut și a emoțiilor trăite – de furie și tristețe; de asemenea, apariția în jocul fetiței a instanțelor securizante și protective: dl. Pink, dl. Elefant, Pasărea Secretelor, ea însăși, le-am perceput drept un indicator al creșterii capacității de reziliență în fața experiențelor traumatice prin care a trecut. De asemenea, din discuțiile purtate cu personalul de îngrijire din unitatea rezidențială în care Diana locuiește, au reieșit diminuarea comportamentelor sexuale nepotrivite ale acesteia, precum și a stărilor de agresivitate față de personal și ceilalți copii

     Utilizarea psihodramei cu păpuși mi-a permis abordarea experiențelor traumatice prin care Diana a trecut evitând accentuarea simptomelor de stres post – traumatic.

     În încheiere, mă voi folosi din nou de cuvintele lui Bernadette Hoey pentru a exprima esența călătoriei spre vindecare pe care copilul o face prin intermediul terapiei prin psihodramă: „Prin utilizarea limbajului metaforic al poveștilor, metaforelor și simbolurilor, psihodrama este locul în care copilul și terapeutul se întâlnesc de pe poziții egale, terapeutul este cel ce urmează ghidarea copilului,  are încredere în resursele de vindecare ale acestuia, îl provoacă pe alocuri și mai ales îi permite să fie și să se manifeste în proprii termeni și în propriul univers – acela în care realitatea și fantezia se întrepătrund.” (Bernadette, H., 1997, p. 17)

Bibliografie:

  1. American Psychiatric Association, Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders(DSM–5), 2013;
  2. Bannister, A.,Huntington, A., Communicating with Children and Adolescents: Action for Change, London and Philadelphia, Jessica Kingsley Publishers, 2002;
  3. Bannister, A., Creative Therapies with Traumatized Children, London and Philadelphia, Jessica Kingsley Publishers, 2003;
  4. Hoey, B., Who calls the tune? A psychodramatic approach to child therapy, London and New York, Routledge, 1997;
  5. Kellerman, P.F., Hudgins, M.K. Psychodrama wih Trauma Survivors Acting Out Your Pain. London and Philadelphia, Jessica Kingsley Publishers, 2000;
  6. Moreno, J. L. și Moreno, F. B., Spontaneity Theory of Child Development. Psychodrama Monographs, Nr. 8. New York, Beacon House, 1944.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Psiholog pentru copii București

Psiholog pentru copii Bucuresti

Child in Mind

Psiholog pentru copii Bucuresti

Dr. Dan Siegel

Psiholog pentru copii Bucuresti

Hand in Hand Parenting

Nurturing the parent-child connection

GoodTherapy.org Therapy Blog

Exploring Healthy Psychotherapy

%d bloggers like this: